Spectacole

Prostia omenească

Recomandat: peste 4 ani | Durata: 30 min

Spectacolul Prostia omenească aduce în atenția micilor spectatori o lecție de viață, vorbindu-le acestora despre defecte umane și despre limite. Bazat pe un discurs teatral de tip non-verbal, spectacolul îmbină mijloace de expresie diverse: pantomimă, clovnerie și dans, transpunând farmecul și oralitatea operei lui Creangă într-o montare dinamică. Și-am încălecat pe-o șa, și v-am invitat să vizionați povestea noastră așa.

Bună dimineața!

Recomandat: sub 3 ani | Durata: 30 min

Uneori, o zi începe ca orice altă zi şi se transformă, fără să-ţi dai seama, într-o călătorie. Plecând de la povestea unei dimineţi obişnuite, regizoarea Ioana Petre a descoperit, împreună cu întreaga echipă artistică, noi moduri de a privi obiectele pe care copiii le folosesc zilnic. Până la urmă, cu ce e diferit un avion de o lingură? Într-o atmosferă plină de candoare, spectatorii vor descoperi cât de uşor e să nu te plictiseşti dacă schimbi din când în când punctul de vedere.

ÎmpreLună

Recomandat: sub 3 ani | Durata: 35 min

Cu un prieten alături poți ajunge și pe Lună. O aventură senzorială din centrul Pământului până-n înaltul cerului, ÎmpreLună spune povestea unor întâmplări care mai mult se simt decât se trăiesc, a unui loc unde norii pufoși și planetele dansează printre baloane de săpun, așteptând răbdători să fie descoperiți. Un spectacol optimist despre texturile cu care este acoperită lumea, dar și despre țesătura din care este croită imaginația.

Pernuța somnoroasă

Recomandat: sub 3 ani | Durata: 30 min

Ochii unui copil sunt întotdeauna deschiși, iar când vine timpul să se culce, se deschid și mai mult. În acest moment plin de mister, povești cu tot felul de forme încep să apară, iar jocuri noi sunt inventate. Comprimat în treizeci de minute, cât un mic pui de somn, spectacolul tratează cu delicatețe și inventivitate experiența celor mai tineri visători, care pot călători din patul lor, ca printr-o magie, pe un submarin în adâncul mării sau într-un balon cu aer cald, printre stele.

Fără frică

Recomandat: 3 - 6 ani | Durata: 30 min

O lecție deschisă despre curaj, încredere și camaraderie, Fără frică ne poartă tocmai în inima unei păduri. În acest loc plin de mister și pericole care pândesc la tot pasul, vom face cunoștință cu Urechilă și Pămătuf, doi iepurași simpatici și sperioși. Însă cei doi au resurse nebănuite de curaj! Și ne vor arăta și nouă cât de ușor ne putem depăși cele mai mari frici atunci când cei dragi au nevoie să fim puternici pentru ei.

Amintiri într-o valiză

Recomandat: 2-5 ani | Durata: 30 min

Plimbate prin întreaga lume – și aduse cu grijă acasă – amintirile din valiza noastră sunt îmbrăcate în straturi de sens. Un prilej de bucurie pentru cei mici, care urmăresc cu entuziasm cum obiecte aparent obișnuite se transformă într-o invitație la joacă și o ocazie pentru cei mari de a privi cu alți ochi bagajul experiențelor care ne însoțesc, spectacolul Amintiri într-o valiză impresionează prin expresivitatea și candoarea mijloacelor coregrafice.

Pinguinii melomani

Recomandat: 3 - 6 ani | Durata: 40 min

Au fugit de la circ, au decis să călătorească la Polul Sud și se gândesc să-și înființeze propria orchestră. Recunoașteți descrierea? Pingunel și Pingunica, cei doi mici pinguini melomani – înarmați cu un munte de curaj și vise pe măsură – ne-au pregătit o nouă lecție despre muzică, despre dedicare și despre încredere în propriile forțe. Și mai ales despre prietenie, pentru că în Clubul Pinguinilor Melomani suntem cu toții o mare familie.

Punguța cu doi bani

Recomandat: 3 - 6 ani | Durata: 45 min

Un spectacol muzical și interactiv, Punguța cu doi bani este o oportunitate de a redescoperi poveștile lui Ion Creangă – basme de un incredibil dinamism scenic, deși au fost scrise acum mai mult de un secol. Adaptat de o echipă talentată, spectacolul ne introduce în universul unui alai pestriț: un boier mult prea cumpătat, un vizitiu mult prea somnoros, o bucătăreasă mult prea aprigă – și, bineînțeles, un cocoș teribil de năstrușnic. Că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti.


Bilete

De-a Micul Prinț

Recomandat: 4 - 6 ani | Durata: 45 min

În dorința de a aduce filosofia Micului Prinț mai aproape de copiii între 4 și 6 ani, care abia încep să se plimbe din planetă în planetă, echipa Teatrului Ion Creangă pleacă într-o foarte serioasă călătorie de explorare a celebrului text. Alături de micuții spectatori, vom cerceta și ne vom juca, vom pune întrebări și vom crea labirinturi, pentru ca, la final, să putem deosebi un elefant din burta unui șarpe de o pălărie.


Bilete

Bilete

Biletele sunt disponibile exclusiv online, în rețeaua Entertix | Myticket.

Biletele se pot achiziționa în pachete de câte 2, 3, respectiv 4 bilete, pentru a permite menținerea unei distanțe de minimum 2 metri între fiecare familie sau grup de spectatori, conform reglementărilor în vigoare.

Pentru ca programul să se desfășoare în condiții de siguranță pentru toți cei prezenți, participarea la spectacolele din cadrul stagiunii estivale este condiționată de acceptarea și respectarea Regulamentului de acces.

Preț bilete

preț unic copil | adult : 31,54 lei

ORA DE ACCES

Pentru a permite accesul în condiții de siguranță, vă rugăm să vă prezentați la intrarea în Amfiteatru (Grădina Casei Eliad – Bd. Mircea Vodă nr. 5) cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului.

Locație

Grădina Casei Eliad

Bd. Mircea Vodă nr. 5, Sector 3, București

deschide în Waze deschide în Maps